Birindelli are INTERZIS pe bancă!** Licența obținută în Italia NU este valabilă în Liga 1

  • Publicat:
  • Actualizat:

Secundul Alessandro Birindelli nu are dreptul să stea pe banca tehnică, deoarece licența de antrenor pe care a obținut-o în Italia nu este valabilă și în Liga I. Situația nu se poate schimba prea curând. Cursurile pentru licența A încep abia în 2014.

O dată cu Dario Bonetti, la Dinamo au venit și Claudio Bozzini, antrenor cu portarii și Alessandro Birindelli, secund. Cum Bozzini a început cursurile pentru licența A în 2009, în perioada primului mandat în „Ștefan cel Mare”, el are dreptul să stea pe banca tehnică, mai ales că în câteva zile va obține și diploma. În cazul fostului jucător de la Juventus, lucrurile sunt mai complicate, pentru că următoarea serie de cursuri va începe în 2014, iar în absența lor, el nu se poate așeza lângă Dario Bonetti. Contactat de ProSport, Dan Apolzan, directorul Școlii Federale de Antrenori, a confirmat: „Birindelli nu are voie să se așeze pe banca lui Dinamo, până nu va obține licența A, iar următoarele cursuri vor începe peste aproximativ doi ani”.

2 echipe a mai antrenat Birindelli de-a lungul carierei: Zambia (secund) și Pistoiese

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×